Infecția cu HIV/SIDA

Infectia cu virusul imunodeficientei umane (HIV) produce modificari ale organismului care vizeaza sistemul imunitar si capacitatea sa de raspuns impotriva agentilor patogeni. Acest virus este originar din Africa Centrala si a fost descoperit la anumite tipuri de cimpanzei. Cele mai multe cazuri de infectie au fost raportate la persoanele cuprinse in intervalul de varsta 30-34 de ani. In stadiile avansate, in lipsa tratamentului, pacientii dezvolta patologia cu numele de sindromul imunodeficientei umane dobandite (SIDA).

Cauze

Infectia cu virusul HIV poate aparea ca urmare a contactului cu o persoana seropozitiva care poate fi atat simptomatica, cat si asimptomatica, dar care este purtatoare a virusului patogen.  Transmiterea se poate face pe cale sanguina, prin contact intim sau de la mama la fat.

Printre factorii favorizanti se regasesc:

• contactul sexual neprotejat
• consumul de droguri
• istoric de boala cu transmitere sexuala
• folosirea unor echipamente medicale (ac de injectie) nesterile
• contactul cu sange infectat
• transmiterea materno-fetala

In cazul transmiterii materno-fetale, momentul infectarii cu virusul HIV poate avea loc in timpul:

• sarcinii
• nasterii
• alaptarii

Dupa patrunderea in organism, virusul HIV realizeaza distrugerea masiva a celulelor albe (CD4). Acestea joaca un rol important in sistemul imunitar, in gestionarea infectiilor cu agenti patogeni.

Simptome

Simptomele se manifesta in functie de:

• durata de timp de la momentul infectarii
• stadiul infectiei
• capacitatea de aparare a organismului

Odata patruns in organism, virusul HIV produce slabirea sistemului imunitar (imunosupresie). Astfel, persoanele au o imunitate mai slabita si pot contacta mai usor diverse boli.

Simptomele initiale care semnaleaza debutul bolii,mimeaza o mononucleoza infectioasa,  apar intr-un interval de 2 pana la 4 saptamani de la momentul infectarii, insa rareori infectia este diagnosticata in aceasta etapa. Printre manifestarile de debut se regasesc:

• cefaleea (durerea de cap)
• febra
• eczemele
• mialgiile (dureri musculare)
• artralgii (dureri articulare)
• leziuni bucale
• diaree
• tuse
• scadere ponderala
• transpiratii nocturne

In lipsa diagnosticarii corecte a primo-infectiei cu virusul HIV si a aplicarii tratamentului, simptomele initiale se remit, fiind urmate de o etapa latenta, frecvent asimptomatica. Ulterior, in faze avansate, tabloul clinic simptomatic favorizat de imunodepresia accentuata, poate fi completat de aparitia:

• tumefierii ganglionilor limfatici
• aftelor localizate la nivel bucal
• zonei zoster (in urma contactarii virusului Herpetic)
• pneumoniei cu germeni oportunisti
• proceselor neoplazice

Diagnostic

Persoanelor care prezinta simptome caracteristice infectiei cu HIV le este recomandata vizita la medicul specialist. Acesta va realiza anamneza, examenul clinic si testele necesare pentru stabilirea diagnosticului corect.

Tratament

Tratamentul in cazul infectiei cu virusul HIV este unul medicamentos. Acesta are rolul de:

• a incetini reproducerea virusului HIV in organism
• a permite sistemului imunitar sa se refaca
• a evita aparitia altor patologii

Virusul HIV poate dezvolta in timp rezistenta la anumite tipuri de medicamente. De aceea, este important ca relatia dintre medic si pacient sa fie una stabila, in care medicul sa poata schimba schema terapeutica, daca este necesar.  

Scopul tratamentului medicamentos este de a reduce:

• incarcatura virala
• contagiozitatea

Prognostic

In prezenta unui tratament corect administrat, persoanele infectate cu virusul HIV pot duce o viata normala. De asemenea, riscul de transmitere a bolii catre apropiati scade. Pentru a creste eficienta tratamentului, medicul poate recomanda si schimbarea stilului de viata al pacientului.

Printre recomandarile pe care pacientul le poate primi se regasesc:

• modificarea dietei alimentare
• practicarea exercitiilor sportive regulate
• oprirea fumatului
• vaccinarea anuala impotriva virusului gripal

Preventie

Pentru a preveni infectia cu virusul HIV, medicul specialist recomanda evitarea:

• contactelor sexuale neprotejate
• folosirii materialelor medicale nesterile (ace)
• consumarii drogurilor.

Rezistenta la antibiotice: ce este si cum poate fi prevenita

Antibioticele sunt medicamente importante. Insa unele antibiotice care in trecut reprezentau tratamentul standard pentru infectiile bacteriene sunt acum mai putin eficace sau nu mai functioneaza deloc. Cand un antibiotic nu mai are efect asupra unei anumite bacterii, acea bacterie se numeste bacterie rezistenta la antibiotic. Antibioticul nu va mai omori bacteria si infectia nu se vindeca sau poate chiar poate sa se agraveze si in unele cazuri sa duca la deces. Rezistenta la antibiotice este una dintre cele mai presante probleme de sanatate publica in toata lumea. Abuzul de antibiotice si utilizarea gresita sunt factori cheie care contribuie la rezistenta la antibiotice. La asta se adauga faptul ca descoperirea si productia unor noi antibiotice eficiente se produce in prezent la o rata mult mai scazuta. Pacientii, medicii si spitalele toate joaca un rol important in asigurarea utilizarii rationale a antibioticelor si reducerea la minimum a dezvoltarii rezistentei la antibiotice.

De ce devin bacteriile rezistente la antibiotice

Rezistenta la antibiotice apare atunci cand bacteria anuleaza efectul antibioticului, un medicament conceput pentru a omori bacteriile. Bacteria devine rezistenta la antibiotice, NU organismul tau este rezistent la antibiotice.

O bacterie devine rezistenta la un antibiotic atunci cand microorganismul se schimba intr-un anumit fel, adaptandu-si structura sau functiile. Acest fenomen este un mecanism de aparare care apare natural in evolutia unei bacterii. Astfel, desi antibioticul a actionat eficient inainte, odata ce bacteria dezvolta rezistenta va reusi sa evite efectul de a fi distrusa de antibiotic.

Orice bacterie care devine rezistenta si supravietuieste unui tratament cu antibiotice se poate multiplica si poate transmite rezistenta descendentilor ei. De asemenea, unele bacterii isi pot transfera proprietatile de rezistenta la antibiotic altor bacterii - pentru a se ajuta reciproc sa supravietuiasca. Bacteriile rezistente la antibiotice se transmit de la o persoana la alta, in familie, comunitate sau mediu de spital.

Utilizarea in exces a antibioticelor

Una dintre cauzele dezvoltarii rezistentei este utilizarea in exces a antibioticelor – in special administrarea de antibiotice atunci cand acestea nu reprezinta tratamentul adecvat.

Daca iei un antibiotic atunci cand ai de fapt o infectie virala, antibioticul ataca bacteriile din corpul tau - bacterii care sunt fie benefice, fie cel putin nu cauzeaza boli. Acest tratament gresit directionat poate promova dezvoltarea proprietatii de rezistenta la antibiotic in bacteriile inofensive care poate fi transmisa apoi altor bacterii sau poate crea o oportunitate ca bacteriile potential daunatoare sa le inlocuiasca pe cele inofensive.

Utilizarea incorecta a antibioticelor

Este tentant sa opresti administrarea de antibiotic imediat ce te simti mai bine, efect care apare dupa 48-72 de ore de antibiotic. Tratamentul complet este necesar pentru a ucide bacteriile cauzatoare.

Esecul de a lua un antibiotic asa cum a fost prescris de catre medic, in doza si pe durata recomandata, poate duce la necesitatea reluarii ulterioare a tratamentului si poate favoriza raspandirea rezistentei la antibiotice la alte bacterii.

Cum poate fi prevenita rezistenta la antibiotice?

Rezistenta la antibiotice este un fenomen care implica si o componenta umana, intrucat anumite comportamente ajung sa stimuleze capacitatea bacteriilor de a-si dezvolta mecanisme eficiente pentru rezistenta la antibiotice. La nivel individual, rezistenta la antibiotice ar putea fi prevenita prin mai multe strategii eficiente, cum ar fi:

• evitarea administrarii de antibiotice in cazul infectiilor de natura virala;
• respectarea perioadei de tratament si a dozajului prescris de medic;
• utilizarea antibioticelor doar la recomandarea expresa a medicului specialist;
• evitarea administrarii de antibiotice drept metoda de preventie a imbolnavirilor;
• evitarea folosirii antibioticelor pentru cazurile usoare de imbolnavire, cu simptome relativ usor de gestionat si suportat;
• vaccinarea reprezinta o alta metoda prin care fenomenul de rezistenta la antibiotice ar putea fi prevenit;
• asigurarea unei gestionari optime si eficiente a bolii infectioase.

Opriți Pneumonia –

Fiecare respirație contează

Ziua Monială a pneumoniei este un eveniment global, marcat în fiecare an pe 12 noiembrie pentru a sensibiliza populația despre măsurile de prevenire a acestei boli. Anual, peste 2 milioane de oameni, inclusiv 800 mii de copii, își pierd viața din cauza pneumoniei. În Republica Moldova, potrivit datelor statistice, 1057 de persoane, inclusiv 34 de copii sub 5 ani și-au pierdut viața în anul 2022 din cauza pneumoniei. Mortalitatea crescută este corelată cu vîrsta mica și cu statusul socio-economic precar.

Pneumonia este o e infecție respiratorie gravă care cuprinde parenchimul pulmonar, căile respiratorii inferioare pînă la alveole și spațiul interstitial cauzată de virusuri, bacterii sau fungi, limitând aportul de oxigen către celulele organismului. Cei mai vulnerabili sunt copii sub 5 ani și adulții peste 70 ani.

          Factorii de risc care cresc susceptibilitatea la pneumonie includ: accesul limitat la servicii de prevenire și îngrijire, malnutriția, poluarea aerului,  consumul de tutun, prezența bolilor cronice,  nerespectarea regulilor de igienă , etc.

Simptomele pneumoniei pot varia de la ușoare până la foarte grave, cele mai frecvente fiind: tusea, febra, frisoane, dificultate în respirație, dureri în piept, stare generală de rău, oboseală, pierderea poftei de mâncare, fatigabilitate , greață vome, diaree, respirație sacadată și bătăi rapide ale inimii. Polipneea este cel mai sensibil semn clinic la sugarul de vîrstă mica adică frecvența respiratorie accelerată comparativ cu normativul pentru vîrstă, deasemenea tirajul intercostal, subcostal și suprasternal, bătăi ale aripioarelor nazale cît și cianoza. Alte simptome pot varia în funcție de cauza, severitatea bolii, vârsta și alți factori.

Diagnosticul este stabilit de cele mai deseori pe baza clinicii cît și investigațiilor paraclinice cum ar fi hemograma, renghenul pulmonar de confirmare și investigații microbiologice pentru depistarea agentului pathogen.

Pentru a preveni pneumonia îndemnăm populația să respecte regulile de igienă personală și comunitară; modul sănătos de viață; alăptarea la sîn exclusiv primele 6 luni de viață – care este o componentă cheie a consolidării sistemului imunitar al copilului, fiind capabilă să reducă incidența pneumoniei cu 23%; vaccinarea copiilor conform calendarului vaccinării, reducerea poluării aerului, evitarea consumului de tutun și expunerea la fumul de tutun.

Nutriția copilului trebuie să fie în conformitate cu vîrsta. Copii subnutriți se confruntă cu un risc mai mare de îmbolnăvire, o durată mai mare a bolii și o șansă mai mare de a suferi și de alte boli ce ar spori sensibilitatea de a contracta o pneumonie. Nutriția adecvată facilitează dezvoltarea unui sistem imunitar forte-funcțional pentru protejarea copiilor de pneumonii cît și de alte patologii.

Tratamentul de susținere constă in administrarea de lichide, antipiretice, analgezice, antibiotice si O2 în cazul pacientilor cu hipoxemie (concentratie scazuta a oxigenului in sange). Fiecare respirație contează acesta fiind sloganul zilei mondiale de combatere a pneumoniei. Pe baza unor factori de risc, medicul va stabili daca pacientul poate fi tratat in siguranta in ambulatoriu sau daca necesita internare datorita riscului mare de complicatii. In general, prognosticul este bun in cazul pacientilor tineri sau cu stare buna de sănătate, însa pneumonia poate provoca decesul la pacienții cu vîrste extreme si/sau cu stare de sănătate precară.

 Contribuția tuturor în reducerea îmbolnăvirii și a deceselor prin pneumonie este esențială.

De ce mîinile curate încă contează?

În fiecare an, la nivel mondial, sunt înregistrate peste 1,7 miliarde de cazuri de diaree la copii. Circa 760.000 de copii mor înainte de a împlini vîrsta de cinci ani din cauza diareii și a pneumoniei. 80% dintre maladii și afecțiuni se transmit prin atingere. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății spălatul pe mîini este una dintre cele mai eficiente și accesibile modalități pentru a reduce riscul de infecții diareice cu 30-50%, cel de infecții respiratorii – cu 21-45%. Spălarea pe mîini poate proteja 1 din 3 copii care se îmbolnăvesc de diaree și 1 din 5 copii care se îmbolnăvesc de infecții respiratorii.

Germenii (bacteriile, virușii și paraziții) au mai multe căi de transmitere. Principalul factor favorizant dezvoltării și înmulțirii acestora este reprezentat de mîinile murdare. 

Boli de la mîini murdare

• Infecții intestinale (boala diareică, holera, dizenteria) - acestea sunt prezente în special vara, cînd mediul ambiental este favorabil pentru proliferarea rapidă a acestor microorganisme. Este suficientă atingerea cu mîinile murdare a alimentelor sau a buzelor și simptomele vor apărea rapid - diaree, greață, vărsături și alte manifestări de toxiinfecție. Dacă sunt agresive, pot conduce la deshidratare și chiar se pot dovedi fatale (în special în cazul categoriei de vîrstă mică).
• Hepatita A, „boala mîinilor murdare”, se răspîndește prin alimente sau apă contaminate, poate fi transmisă și prin contact personal apropiat.
• Salmonella, o bacterie ce cauzează stări grave, poate fi contactată de pe suprafețele unde au stat alimentele crude, în special carne.
• Paraziții intestinali.
• Boli ale aparatului respirator. Afecțiuni respiratorii care se răspîndesc prin mîini murdare includ rinovirusurile (banala răceală și gripa), adenovirusurile, boala gură-mînă-picior, dar și varicela, pneumonia, meningita, infecțiile cu streptococ de grup A și B. Îmbolnăvirile respiratorii se transmit prin picături pe care le strănută sau care ies o dată cu tusea sau strănutul în aer de la o persoană infectată. Acestea pot ajunge pînă la o distanță de 1 m, se pot depune pe obiecte, apoi le atingeți cu mîinile și o duceți la gură sau la nas. Mulți pun palma la gură cînd tușesc, apoi dau mîna cu alții și așa se transmite microbul. La strănut, tuse este indicată folosirea unui șervețel de unică folosință. Cînd un membru al familiei are o răceală, spălarea frecventă a mîinilor poate ajuta la reducerea răspîndirii infecției în casă.
• Infecții și alte boli ale pielii.
• Infecții ale ochilor.
• Infecțiile nosocomiale - infecții preluate de pacienții din spitale de la alți pacienți sau membri ai personalului: stafilococul auriu meticilino-rezistent, clostridium difficile, enterococii rezistenți la vancomicină, E. Coli și pseudomonas, etc.

Care sunt cele mai murdare obiecte din viaţa noastră

Mîinile reprezintă cea mai expusă parte a corpului la germeni care pot produce îmbolnăviri. În timpul unei zile, atingem foarte multe obiecte (haine, telefon, tastatura computerului, rechizitele școlare, jucăriile, toaleta și altele) și efectuăm diferite activități care, chiar dacă nu murdăresc mîinile, le pot contamina. Prin atingerea gurii, nasului, ochilor sau alimentelor, acești germeni ajung în organism. Mediul în care locuim este invadat de microbi, care se înmulţesc rapid şi se ascund unde te aştepţi mai puţin.

Tastatura calculatorului sau ecranul telefonului mobil au o importantă încărcătură bacteriană. Sunt studii care au demonstrat că tastatura unui computer poate fi adesea mult mai mizerabilă decît toaleta. La fel şi în cazul telefonului mobil, care a devenit un accesoriu aproape indispensabil omului. Specialiştii recomandă ca aceste obiecte să fie şterse cel puţin o dată pe zi cu un şerveţel umed, un dezinfectant, cu alcool sanitar, sau spray anti-bacterian. Sfatul epidemiologilor este de a se evita împrumutarea telefonului între prieteni pentru a vedea poze, a asculta melodii sau a-şi nota numere de telefon, pentru a nu contribui la infectarea aparatului.

Coșurile de la supermarket, balustradele, barele din transportul public, banii nu sunt obiecte sterile. Suprafețele lor sunt pline cu mii de bacterii care, ingerate în condiții favorabile, devin capabile să determine îmbolnăvirea.

Medicii recomandă să fiți foarte atenţi cum folosiți vesela în localurile publice, deoarece şi aceasta poate fi un factor de transmitere a bolilor. Orice doză de băuturi trebuie spălată înainte de a se consuma din ea şi bine ar fi să se consume cu paiul şi nu direct cu aplicarea gurii pe orificiul respectiv. Băutul din  sticlă este de preferat celui din pahare, pentru că nu este garanţia igienizării corecte a veselei. În alimentaţia publică este interzisă cîrpa de şters vesela şi ar trebui să existe doar tăvi de scurs pe care paharele se pun cu gura în jos.

Toaletele, mai ales cele publice, din şcoli, birouri sau localuri de alimentaţie publică, sunt principala sursă de contaminare cu germeni patogeni. Manipularea imprudentă a instalaţiilor sanitare şi spălatul insuficient favorizează riscul îmbolnăvirii.

Rosul unghiilor este o problemă. Zona de sub unghii este un rezervor de microbi.

Nu uitați de obiceiul de a spăla bine fructele şi legumele pe care le mîncați.

Nu în ultimul rînd, trebuie să faceți frecvent curat în casă, eventual să faceți dezinfecţie cu substanţe pe bază de clor.

Mîna este principalul factor prin care organismul se poate contamina. O concluzie a medicilor arată că mulţi nu ştiu să se spele corect pe mîini, astfel încît să îndepărteze cît mai mult din încărcătura bacteriană. Folosirea săpunului și a apei este capabilă să distrugă 99% din toți patogenii. Igiena mîinilor este foarte importantă și foarte ușoară.

Spălatul pe mîini în cinci pași

Pasul 1: umeziți mîinile

În primul rînd, folosiți apă din belșug. Temperatura apei nu contează, atît timp cît nu vă irită pielea.  

Pasul 2: adaugați săpun

Odată ce v-ați udat mîinile, aplicați săpun îndeajuns cît să vă acopere palmele, pe față și pe dos. Spălarea frecventă a mîinilor cu săpun antibacterian este cea mai bună metodă de prevenire a îmbolnăvirii (virusurile și bacteriile sunt împiedicate să pătrundă în mucoase).

Pasul 3: tehnica spălării mîinilor

Următorii șase pași trebuie să dureze cel puțin 20 de secunde.

• Începeți frecîndu-vă palmele cu o mișcare circulară.
• Acum insistați pe dosul palmelor, împreunînd degetele de la ambele mîini cînd le clătiți cu apă.
• Apoi frecați palmele una de cealaltă, împreunînd degetele în timp ce faceți aceasta.
• Acum frecați dosul unei mîini de palma celeilalte mîini, incluzînd și degetele în acest proces.
• Apucați degetul mare cu cealaltă mînă și rotiți-o, ca să-l spălați bine.
• La final, frecați vîrful degetelor printr-o mișcară circulară în ambele sensuri de palma mîinii opuse. Repetați și pentru cealaltă mînă.

Pasul 4: clătiți mîinile

Acum clătiți-vă mîinile pînă se duce tot săpunul.

Pasul 5: ștergeți-vă pe mîini

Uscați-vă mîinile folosind un prosop. Prosopul pluşat, folosit pentru a şterge mîinile, dacă este umed şi este mediu de cultură pentru toţi microbii de pe lume, inclusiv pentru cei cu transmitere digestivă. Puteți folosi role absorbante de bucătărie.

Este bine să închideți robinetul cu un şerveţel. Există robinete care se pot împinge cu dosul palmei, adică cu acea parte a mîinii cu care nu veniți în contact cu alimentul pe care îl mîncați. Închiderea clanţei de la uşa toaletei să o faceți cu partea cît mai puţin expusă a palmei, podul palmei de exemplu, şi mai puţin cu degetele. 

După ce ați pus mîna pe mînerul ușii și pe întrerupătorul de la bec, ar fi recomandat să vă ștergeți din nou pe mîini cu un șervețel antibacterian.

Cînd trebuie să vă spălați pe mîini?

Sunt diverse momente într-o zi obișnuită cînd spălarea mîinilor este foarte importantă, cum ar fi:

• înainte de fiecare masă și înainte de a găti
• înainte de a lua medicamente
• înainte de a atinge fața, gura, ochii, nasul
• după ce ați fost afară (pentru plimbare, joacă, grădinărit, pentru plimbarea cîinelui etc.)
• după venirea de la serviciu sau de la școală, grădiniță
• după ce ați înotat în bazin sau într-o apă folosită de mai multe persoane
• după ce ați fost la baie (un singur gram de materii fecale umane poate conține 1 trilion de germeni)
• după ce ați pus mîna pe alimente crude, cum ar fi legumele și carnea
• după ce v-ați jucat sau mîngîiat animalele, inclusiv animalele pe care le creșteți în casă
• după ce ați aruncat gunoiul
• după ce faceți curat în casă
• după ce ați tușit, ați strănutat sau v-ai suflat nasul
• după ce ați schimbat scutecul
• după ce ați vizitat un prieten bolnav
• după ce ați stat alături de o persoană care a tușit, a strănutat sau și-a suflat nasul

Spălarea frecventa și corespunzătoare a mîinilor trebuie sa devină o constantă în orarul zilnic. Ea te protejează de îmbolnăvire și ajută la protejarea tuturor persoanelor cu care întri în contact. Pînă la urmă, lupta împotriva microbilor depinde de tine şi se află în mîinile tale.

Alegeți ciupercile responsabil. Evitați intoxicațiile.

Ciupercile au o valoare nutritivă ridicată, motiv pentru care au fost consumate din cele mai vechi timpuri.

Pe lîngă ciupercile comestibile se cunosc peste 100 specii de ciuperci otravitoare, 15-20 de specii din ele sunt letale la ingestie. Pe teritoriul Republicii Moldova au fost identificate 836 specii de macromicete, dintre care 121 sunt comestibile, 57 – toxice și 658 - necomestibile.

Maximul de incidenţă al intoxicaţiilor cu ciuperci se înregistrează în perioada iulie-septembrie.

Intoxicaţia cu ciuperci este cauzată de toxinele secretate de acestea, care sunt extrem de agresive pentru organism, putînd determina de multe ori decesul.

Intoxicaţiile se produc accidental prin consumarea ciupercilor recoltate din flora spontană şi sunt cauzate de necunoaşterea lor. De asemenea, intoxicaţiile mai sunt cauzate de fenomenul de încrucişare cu spori între ciupercile comestibile şi cele otrăvitoare. Există specii de ciuperci necomestibile care îşi schimbă într-o oarecare măsură aspectul, devenind asemănătoare cu unele specii comestibile.

Foarte important: nu există nici un test care să permită recunoaşterea imediată a unei specii toxice de ciuperci.

Semnele intoxicaţiei cu ciuperci pot apărea de la cîteva minute de la consum pînă la 3-6 ore sau chiar mai mult. Gravitatea intoxicaţiei depinde de specia de ciuperci ingerate, de cantitatea consumată şi de vîrsta consumatorilor. Copiii, vîrstnicii şi bolnavii cronic sunt mult mai sensibili.

Manifestările apar chiar şi la consumul unor cantităţi mici sau doar a sosului în care acestea au fost preparate, astfel că uneori o singură ciupercă este de ajuns pentru a contamina mîncarea.

Intoxicaţia cu ciuperci se manifestă prin: 

• tulburări digestive: greţuri, vărsături, dureri de stomac, diaree, hepatită acută toxică şi insuficienţă hepatică
• tulburări neurosenzoriale: mioză (micşorarea pupilelor) sau midriază (dilatarea pupilelor), agitaţie, dezorientare temporo-spaţială, confuzie, delir, halucinaţii vizuale şi auditive, convulsii, comă
• tulburări cardiovasculare: bradicardie sau tahicardie, hipotensiune arterială sau hipertensiune arterială
• tulburări hidroelectrolitice, cu risc de deshidratare severă la copii şi vîrstnici
• tulburări renale: insuficienţă renală funcţională şi/sau organică
• simptome generale: frisoane, febră, transpiraţii, uscăciunea mucoaselor sau dimpotrivă hipersecreţie salivară şi renală

În dependență de timpul apariției simptomelor de intoxicatie cu ciuperci, deosebim:

• Simptome initiale – apar in primele 6 ore de la ingestie si constau in tulburari digestive, alergice si neurologice:

• hipotensiune arteriala
• halucinatii
• tulburari nervoase
• salivatie abundenta
• lacrimare
• pupila micsorata
• dureri abdominale
• scaderea frecventei cardiace
• tegumente umede.

• Simptome tardive – apar între 6-24 de ore de la ingestie, relevînd hepatotoxicitatea, nefrotoxicitatea, tulburari hematologice:

• grețuri
• vărsături
• diaree 
• tulburari gastrointestinale
• icter
• hemoragii
• tulburari neurologice
• encefalopatie
• manifestări renale grave
• afectiuni hepatice
• hipoglicemie
• Simptome intarziate – apar la mai mult de 24 de ore de la ingestie si tin de sindromul nefrotoxic.

Gravitatea și simptomele intoxicaţiei cu ciuperci variază în funcţie de tipul de ciuperci şi cantitatea de ciuperci consumată, dar şi de momentul apariţiei simptomatologiei – cu cît simptomele apar mai rapid după ingestie, cu atît intoxicaţia este mai gravă.

Urmările intoxicaţiei pot fi mortale.

La primele semne de intoxicaţie, este necesară de apelat 112!

Internarea este obligatorie.

Acordarea primului ajutor în caz de intoxicaţie:

• Se apelează numărul de urgenţă 112, deoarece persoana intoxicată necesită internare urgentă la spital, indiferent de gravitatea intoxicaţiei
• Pîna la sosirea cadrelor medicale, persoana intoxicată va bea cît mai multă apă (2-3 litri) de temperatura camerei şi/sau mult lichid rece – lapte, ceai, compot, suc. Nu se recomandă apă caldă sau sărată
• Se inițiază spălături gastrice prin provocarea vomei. Procedura se repetă pînă ce conținutul stomacului/apele vomitive devin limpezi
• Persoana trebuie să stea întinsă în pat, se interzice efectuarea activităţii fizice înainte de spălarea stomacului (spălarea va elimina toxinele, iar mişcarea, alergarea sau mersul pe bicicletă vor intensifica absorbţia toxinelor în sînge)
• Se mai recomandă de a administra un purgativ, de exemplu sulfat de magneziu (remediu care accelerează peristaltismul intestinal)
• În mod obligatoriu, se indică un enterosorbent (de exemplu, cărbune activat)

În vederea evitarii intoxicaţiilor cu ciuperci, facem următoarele recomandări: 

• consumaţi doar ciupercile achiziţionate din locuri autorizate
• evitați procurarea ciupercilor de la persoane care le comercializează pe marginea drumului sau în locuri neautorizate
• ciupercile culese din locurile unde s-au administrat pesticide şi ierbicide sunt toxice
• ciupercile se consumă în stare foarte proaspătă, dar nu crude
• ciupercile culese pe timp ploios se strică repede
• ciupercile bătrîne, degradate şi viermănoase nu trebuie să fie consumate pentru ca in ciupercile bătrîne se acumulează urina şi dejecţiile larvelor de insect
• nu conservaţi ciupercile în condiţii casnice prin ermetizare. Ciupercile nu pot fi spălate bine de sol, în care se pot găsi forme sporulate ale agentului patogen al botulismului, care, în condiţii anaerobe (fără aer) din conserve produce toxine, provocînd o intoxicaţie gravă la om – botulismul. Fierberea timp de 5 ore nu distruge aceşti spori
• ciupercile se ţin în frigider, iar păstrarea îndelungată a mîncărurilor cu ciuperci nu este recomandată
• păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în vase de zinc este dăunătoare
• evitaţi consumul ciupercilor care au baza piciorului în forma de bulb
• este dăunătoare păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în borcane închise cu capace de fier, în locul capacelor e bine să se pună mai multe rînduri de hîrtie
• nu implicaţi copiii în procesul de colectare a ciupercilor
• întrucît copiii cu vîrste mici sunt mai sensibili decît adulţii şi pot face forme de intoxicaţii foarte grave, chiar letale, nu-i hrăniţi cu mîncăruri pe bază de ciuperci

Atenție!

• Procesul de gătire, fierbere, congelare, conservare, uscare sau macerare în oţet, spălare sau curăţarea învelişului exterior, nu elimină sau reduce cantitatea de toxină conţinută de ciuperca otrăvitoare.
• Intoxicaţia cu ciuperci reprezintă o urgenţă medicală, iar operativitatea în stabilirea diagnosticului şi instituirea tratamentului pot contribui la salvarea vieții bolnavului.