• 5 septembrie 2022
  • 26

Ambrozia — „FLOAREA PUSTIEI” CARE TREBUIE STÂRPITĂ

Este cunoscut faptul că primăvara este sezonul în care se activează alergiile provocate de polenul plantelor. Puțini cunosc, că între sfîrșitul lui iulie și sfîrșitul lui septembrie înflorește una din cele mai nocive plante, ambrozia, extrem de periculoasă pentru copii sau pentru cei cu un sistem imunitar hipersensibil.

Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) este o buruiana pe care oamenii o confundă cu pelinul, este originară din America de Nord. A fost adusă în Europa cu diferite cereale, fiind semnalată pentru prima dată în 1863 în Germania. Are o răspîndire largă în ţările din Europa, inclusiv în Republica Moldova. În popor mai este denumită și „iarba pîrloagelor”, ,,iarbă de paragină” sau „floarea pustiei”. Ea creşte pe marginea drumului și a cailor ferate, prin parcuri, în grădini, în culturile de cereale, de floarea-soarelui, terenurile lăsate în paragină.

Ambrozia este o plantă invazivă, extrem de adaptabilă la condiţiile climatice, rezistentă la secetă şi arşiţă. Agreează clima caldă, lumina și ploile de vară. Preferă solurile nisipoase, mai puţin fertile, uşor alcaline, fapt ce o plasează în categoria plantelor dominante, comparativ cu culturile agricole şi alte buruiene. Nu agreează copacii și vegetația deasă.

Este o plantă anuală, perenă cu tulpini puternic ramificate, care ating înălţimea de 50–100 cm, iar la maturitate poate avea înălţimea de 2 metri. Are rădăcina puternic dezvoltată, care pătrunde în sol pînă la 4,0 m. Frunzele de ambrozie sunt alungite și ascuțite la vîrf, lobate, cu pețioluri cu aripi de culoarea gri-verde argintie. Frunzele sunt așezate opus la baza tulpinii și alterne pe partea superioară și pe ramificații. Inflorescenţa din vîrful ramurilor se aseamănă cu un spic cu florile de formă alungită şi dispuse compact. Are o capacitate de fructificare și vitalitate deosebit de mare. O singură plantă matură poate elibera pînă la 8 miliarde de grăuncioare microscopice de polen cu diametrul de 20 microni și pînă la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani. Răspîndirea seminţelor şi a polenului se produce la distanţe considerabile prin intermediul vîntului şi prin alte modalităţi. Perioada de vegetaţie pentru ambrozie se încheie odată cu primele brume şi îngheţuri. Perioada de polenizare începe la sfîrșitul lunii iunie, cu un vîrf al concentrației de polen în aer în a doua jumătate a lunii august și se întinde pînă în octombrie. Pe durata zilei, polenul de ambrozie se ridică în aer de la răsăritul soarelui, concentrația atingînd nivelul maxim la amiază, nivelul minim fiind după ploaie și noaptea.

Polenul acestei plante, produs din abundență, este considerat un alergen foarte agresiv cu impact negativ asupra sănătăţii populaţiei. O cantitate de doar 5 - 10 granule polen/m3 aer este suficientă pentru a provoca frecvent alergii severe la persoanele sensibile. Statistic, peste 15% din populaţie este sensibilă la polenul de ambrozie. Se pot îmbolnăvi și cei fără predispoziție la alergii, dacă sunt expuși frecvent polenului extrem de alergen.

Alergia la ambrozie se manifestă în fazele uşoare prin strănut în salve, prurit nazal, ocular și faringian, lăcrimare și înroșire a ochilor, iar la persoanele hipersensibile poate provoca obstrucție nazală, rinoree apoasă, secreții nazale, tușe seacă, dispnee în special dimineață și seară, urticarie, eczemă. În cazul pacienților astmatici, polenul ambroziei poate declanșa tuse și crize de astm. Șocul anafilactic este cea mai gravă formă de reacție alergică, are un debut brusc și neașteptat, tablou clinic deseori dramatic și poate duce la deces prin obstrucția căilor aeriene și colaps vascular ireversibil, necesitând intervenţie medicală urgentă. Alergia la polenul de ambrozie este deseori interpretată și tratată ca o răceala persistentă care „nu răspunde” la tratament. Sunt frecvente complicațiile de tip sinuzită, polipoză, favorizarea infecțiilor.

La apariţia unora din simptomele descrise mai sus, în cazul în care plecaţi la plimbare în parc sau în pădure, este necesar să vă adresaţi de urgenţă după asistenţă medicală. Tratamentul pentru ambrozie este unul complex și trebuie să includă evitarea sau reducera expunerii la polen prin diverse mijloace de protecție și anume: reducerea timpului petrecut în aer liber în plin sezon polinic, închiderea ferestrelor în timpul zilei, atît acasă, cît şi în automobil, folosirea aparatelor de aer condiționat cu filtre, schimbarea hainelor după perioade îndelungate petrecute la aer liber şi efectuarea duşului după plimbare, spălarea frecventă pe faţă şi mîini, purtarea măştilor de model antigripă. Concomitent cu evitarea expunerii se vor ameliora și simptomele rinoconjunctivitei.

Tratamentul simptomatic al rinoconjunctivitei alergice trebuie recomandat de medicul de familie, medicul alergolog sau ORL. Imunoterapia alergen-specifică este singurul tratament care modifică cursul bolii. Tratamentul este benefic pentru rinoconjunctivită alergică sezonieră indusă de polen, atît la copii, cît și la adulți.

Ambrozia este o adevărată ameninţare pentru agricultură și mediu. Ea se stîrpește destul de greu și trebuie luate măsuri înainte ca planta să înflorească. Atunci cînd vîrful de creștere moare, ambrozia începe să ramifice de la bază și produce în continuare semințe, continuînd ciclul evolutiv. Acesta începe cam pe la 15 aprilie (în funcție de condițiile meteorologice). Dacă ambrozia nu a fost erbicidată sau eliminată mecanic pînă la 15 iulie, se ajunge la perioada în care începe să își scuture semințele, în funcție de cultura pe care a infestat-o. Este vorba de mii sau zeci de mii de semințe.

Există patru metode de combatere a ambroziei: combaterea manuală a ambroziei, adică smulgerea plantei din rădăcină sau tăiere repetată, cel puțin de trei ori, înainte de înflorire — cea mai eficientă metodă; combaterea mecanică a ambroziei prin lucrări agricole (tăierile trebuie adaptate la înălțimea tulpinilor, sub 5 cm de la nivelul solului); combaterea chimică a ambroziei prin erbicidare; combaterea biologică a ambroziei: infectarea culturilor agricole cu micelii ale unor specii de ciuperci din genurile entyloma, albugo, phillachora, verticillium și macrophomina sau în atacul dirijat al unor insecte fitofage.