• 30 iulie 2024
  • 232

Ziua Mondială de prevenire a înecului – 25 iulie 2024

Genericul:

,,Oricine se poate îneca, dar nimeni nu ar trebui”

 

Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, înecurile au loc, în majoritatea cazurilor, în piscine, ocupînd locul doi în lume printre cauzele morţii ca urmare a traumelor nepremeditate.

Anual în lume se produc peste 300 000 de cazuri de decese ca urmare a înecului. Celui mai mare risc sunt expuşi copiii.

 

Cum să ne comportăm lîngă apă, care sunt regulile de acordare a primului ajutor medical copilului care se îneacă, cum să alegem produsele de protecţie în apă pentru copii

Cauzele principale ale accidentelor legate de apă

În primul rînd este vorba despre neglijenţa părinților, care nu au luat nici o măsură pentru prevenirea tragediilor. Aceasta este cauza principală şi cea mai răspîndită a înecului copiilor.

Se consideră înec pătrunderea apei în căile respiratorii superioare, precum şi în plămîni.

Există 3 tipuri de înec:

  • „Ud” sau propriu-zis. În acest caz în plămînii copilului ajunge o cantitate mare de apă, iar moartea survine ca urmare a edemului pulmonar.
  • „Uscat” sau asfixic. În acest caz are loc un spasm al laringelui în momentul pătrunderii unei cantităţi mici de lichid în căile respiratorii superioare.
  • Sincopal – oprirea reflectorie a inimii. Moartea survine instant.

Ce prim ajutor poate acorda părintele copilului în caz de înec?

Pentru început copilul trebuie scos din apă şi, totodată, chemată ambulanţa. În continuare:

  • asiguraţi-vă că micuţul prezintă semne vitale (de cele mai multe ori tuse, uneori vomă);
  • puneţi copilul pe o suprafaţă dreaptă, tare;
  • eliberaţi cavitatea bucală de orice corpuri străine: alge, nisip, scoici;
  • în caz de necesitate, dezbrăcaţi copilul;
  • nu pierdeţi timpul, începeţi cît mai urgent manevrele de resuscitare.

Este de preferat ca manevrele de resuscitare (masajul cardiac şi respiraţia artificială) să fie efectuate de doi adulţi. Trebuie să alternaţi masajul şi respiraţia, fără a uita de cîteva cifre:

  • pînă la 1 an frecvenţa constituie cel puţin 120 de compresii, numărul de respiraţii pe minut fiind de 40;
  • copiii de la 1 an pînă la 7 ani – 100 de compresii şi 20 de respiraţii pe minut;
  • copiii mai mari de 8 ani – 80-100 de compresii şi 16-20 de respiraţii pe minut.

Dacă micuţul este conştient, el trebuie schimbat în haine uscate şi învelit cu o pătură. Îi puteţi oferi o băutură caldă şi aşteptaţi medicii de pe urgenţă. Reţineţi: nu are nicio importanţă ce culoare are pielea copilului. Nici durata aflării în apă nu are importanţă.

Ce este interzis să facem atunci cînd încercăm

să acordăm primul ajutor?

După vizionarea unor seriale şi emisiuni TV, unii pot crede că este foarte uşor să salvezi şi să acorzi prim ajutor copilului, dar acest lucru nu este adevărat. Reţineţi ce nu trebuie să faceţi:

  • nu loviţi copilul peste spate, crezînd că scoateţi apa din plămîni. Apa nu va ieşi, în schimb puteţi dăuna copilului;
  • nu trageţi în toate părţile picioarele copilului, nu i le îndoiţi;
  • în nici un caz nu umblaţi la limbă;
  • nu rotiţi capul copilului.

Regulile de comportare a copiilor lîngă apă

Copilul nu trebuie să se afle în apă singur, chiar dacă este bine echipat. Chiar dacă are colac, vestă şi aripioare, el se poate îneca. Copilul nu trebuie să se joace singur nici chiar în piscina pentru micuţi. În procesul jocului cu alţi copii, el poate primi o traumă mecanică, ce poate conduce la înec. Întotdeauna trebuie să fie un adult în apropiere.

De asemenea, are importanţă şi temperatura apei: de foarte multe ori apa rece conduce la spasme şi cîrcei şi, ca urmare, la înec. Nu permiteţi copilului să se scufunde complet sub apă. Nu permiteţi săriturile în apă (de pe stînci, mal etc.).

Vorbiţi cu copilul şi explicaţi-i că expresia „Ajutor, mă înec!” nu poate fi rostită în glumă atunci cînd se află în apă, ci doar în caz de pericol real.

Nu permiteţi ca adolescenţii să înoate după geamanduri, precum şi în locurile în care există transport marin. Dacă aţi decis să vă plimbaţi cu barca sau iahtul, sau chiar cu catamaranul, îmbrăcaţi în mod obligatoriu copilul cu vestă de protecţie.

Ce să alegem pentru securitatea copilului lângă apă:

colacul, vesta sau aripioarele

Totul depinde de vîrsta copilului, dar nu uitaţi că nici una dintre ele nu oferă o garanţie sută la sută. Pentru copiii mici, inclusiv sugari, sunt potriviţi colacii care se îmbracă pe gît. Un astfel de colac trebuie să fie dotat cu fixator specific pentru bărbie. Nu uitaţi că îmbinările trebuie să fie cît mai moi.

Pentru copiii mai mari de un an puteţi cumpăra plute de diverse forme. Cu ajutorul lor copilul se poate deplasa singur pe apă, desigur, sub supravegherea părinţilor. Alegeţi-le bine, cele necalitative pur şi simplu se vor răsturna împreună cu copilul în apă.

Cele mai sigure sunt vestele gonflabile. La cumpărarea unei veste fiţi atenţi la mărime, pentru că ea trebuie să corespundă întocmai dimensiunilor copilului. Încheietoarele trebuie să se fixeze bine. Un detaliu important: gulerul trebuie să fie masiv şi fără îmbinări, pentru a menţine capul copilului deasupra apei.

Aripioarele atît de îndrăgite de toată lumea se potrivesc copiilor mai mari de 3 ani. Cu ajutorul lor copilul se poate învăţa mai rapid să înoate. Atunci cînd le cumpăraţi, verificaţi dimensiunile, mărimile şi modul de fixare pe braţe.

Colacii gonflabili sunt mai potriviţi pentru copilul care ştie deja ce înseamnă apa şi înotul. Aveţi grijă ca, atunci cînd este speriat, copilul să nu ridice mîinile şi să alunece din colac. Staţi cît mai aproape de copil.

La cumpărarea unui colac, ţineţi cont de următoarele recomandări:

  • copiii de pînă la 3 ani – diametrul de cel mult 50 cm;
  • copiii de la 3 pînă la 6 ani – diametrul de la 51 pînă la 61 cm;
  • copiii peste 6 ani – diametrul mai mare de 61 cm.