SIDA  este o afecțiune provocată de virusul imunodeficienței umane, HIV, care atacă și distruge progresiv sistemul imunitar al organismului. Maladia se întîlnește destul de frecvent și în rîndul adolescenților. Ea se manifestă prin infecții grave care determină pierderea accentuată în greutate, afecțiuni ale creierului și ale sistemului nervos central. Pentru a se reproduce, HIV trebuie să pătrundă într-o celulă a sistemului imunitar. Virusul pătrunde în organism prin contact sexual, prin contaminare cu sânge infectat sau de la mamă infectată la făt, în timpul sarcinii, al nașterii și al alăptării. HIV poate fi prezent în lichidele biologice, ca sânge, spermă, secreții vaginale și laptele matern.^[6] O persoană seropozitivă la HIV  nu prezintă în mod obligatoriu semnele bolii. Ea este totuși purtătoare de virus și deci susceptibilă să îl transmită. Transmiterea, pe cale sangvină (transfuzia sângelui sau a produselor sangvine contaminate, utilizarea de seringi infectate), pe cale transplacentară (de la mamă seropozitivă la copil, în timpul sarcinii) și în cursul alăptării materne cît și pec cale sexuală^[.33] 

HIV nu se transmite prin: aer (respirație, tuse, strănut), atingere, pupături (sărut "uscat"), îmbrățișare, alimente, apă, băi sau WC-uri publice, ștranduri, înțepături de țânțari sau alte insecte, folosirea în comun a rechizitelor, jucăriilor, tacâmurilor și veselei.  

Contactul sexual neprotejat si drogurile injectabile ameninta viata tinerilor deaceea este nevoie de o mai buna informare in cadrul liceelor despre riscurile infectarii cu HIV/SIDA pentru ca adolescentii sa cunoasca masurile de preventie a acestei afectiuni.

Ar trebui sa creasca și rata testarii adolescentilor pentru infectia HIV/SIDA pentru ca tinerii sa fie diagnosticati la timp si sa inceapa tratamentul si monitorizarea starii de sanatate de care au nevoie.

Diagnosticarea precoce poate tine boala sub control.

Descoperirea bolii din timp si inceperea tratamentului ar veni nu doar in sprijinul adolesecntilor afectati, ci si a celorlati cu care acestia intra in contact.  Clinic maladia evoluează în cîteva stadii:

Stadiul I: infecție acută cu HIV

În aproximativ 70-90%, simptomele asemănătoare gripei apar la două până la trei săptămâni după infectare, cum ar fi Febra, cefalee, dureri în gât, umflarea amigdalelor și ganglionilor limfatici și erupții cutanate. Simptomele durează de obicei câteva zile sau săptămâni și apoi dispar complet.

Chiar dacă nu există simptome, cineva care este deja infectat poate transmite virusul HIV altora. În acest moment, testul HIV este încă negativ. Anticorpii pot fi detectați în sânge doar la una până la trei luni de la infecție.

Stadiu II: asimptomatic

Sistemul imunitar reușește să realizeze un fel de echilibru între replicarea virusului și apărarea virusului. Fără terapie antiretrovirală, acest echilibru rămâne stabil timp de aproximativ opt până la zece ani. Cu toate acestea, virusul continuă să se înmulțească în acest timp și să distrugă celulele imune. În acest timp, majoritatea tinerilor cu HIV cu greu observă infecția.

Stadiul III.  stadiul simptomatic

În această fază a infecției cu HIV, apar diferite infecții, deoarece sistemul imunitar este deja semnificativ slăbit. Dar nu sunt (încă) amenințătoare de viață. Alte simptome sunt transpirațiile nocturne, atacurile de febră, modificările pielii (dermatită), diareea persistentă și bolile fungice (cauzate în principal de candida). Aproximativ 40% dintre cei infectați suferă de umflare a ganglionilor limfatici (limfadenopatie) în acest timp, motiv pentru care această etapă este cunoscută și sub numele de sindrom al ganglionilor limfatici.

Stadiu IV: SIDA

Această etapă se dezvoltă la aproximativ 10 ani de la infecție și este împărțită în diferite subetape. Dacă un pacient prezintă unul dintre următoarele simptome, medicul vorbește despre așa-numitul complex legat de SIDA:

Transpirații nocturne> 1 lună, diaree> 1 lună, febra> 1 luna, tuse uscată și dificultăți de respirație, pierdere în greutate, oboseala cronica.

Dacă există alte infecții grave cu anumiți agenți patogeni, cum ar fi pneumonia, bolile neurologice sau anumite tipuri de cancer, se vorbește despre imaginea completă a SIDA. Aceste boli sunt un semn că sistemul imunitar a fost deja grav afectat de virusul HIV.

Sunt supuși riscului mai mare adolescenţii şi tinerii care au relaţii sexuale,  care utilizează droguri, adolescenţii în conflict cu legea, victime ale violenţei şi traficului de fiinţe umane, adolescenţii fără tutela părinţilor, și copiii străzii.

Există două niveluri distincte de prevenire în infecţia cu HIV: primară şi secundară.

1. Prevenirea primară, considerată “adevărata” prevenire, pune accentul pe stoparea transmiterii infecţiei cu HIV. Acest lucru se realizează în principal prin programe de informare şi educare a comunităţii despre HIV şi SIDA, despre cum se transmite, dar mai ales cum nu se transmite HIV. Informarea corectă a populaţiei, inclusiv a tinerilor despre HIV  SIDA, eliminarea prejudecăţilor în legătură cu persoanele seropozitive, adoptarea unui comportament sexual care să nu pună în pericol propria sănătate şi a celorlalţi sunt prirogativele  educației  adolescenților. Cunoştinţele corecte şi un comportament inofensiv sunt unicele modalităţi de prevenire a infecţii cu HIV. În acest context, este important a cunoaşte căile de transmitere a infecţiei cu HIV şi modalităţile de prevenire, în fiecare situaţie de risc.

2. Prevenirea secundară constă în oferirea de servicii medicale şi sociale, atât pentru persoanele seropozitive cât şi pentru familiile acestora, în vederea încetinirii efectelor bolii şi transmiterea acesteia cu bună ştiinţă. Metodele de prevenire secundară implică tratamentul, îngrijirea şi suportul persoanelor care trăiesc cu HIV.Tratamentul și supravegherea se face  doar sub controlul medicului specialist.