• 13 noiembrie 2023
  • 28

Ziua Mondială de comemorare a victimelor accidentelor rutiere – 19 noiembrie

 

Amintiți-vă. Susțineți. Acționați.

Din anul 2005, în a treia duminică a lunii noiembrie, este marcată Ziua Mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie.

Această zi este destinată comemorării milioanelor de oameni uciși și răniți pe șoselele lumii, susținerii morale a familiilor și prietenilor acestora și avertizării populației asupra acestei probleme sociale grave, la consecințele și costurile asociate ei, precum și la măsurile preventive.

În fiecare zi, la nivel mondial, din cauza accidentelor rutiere decedează în jur de 3400 de persoane, iar zeci de mii se aleg cu traumatisme, inclusiv cu handicapuri pentru întreaga viață. Astfel, pe parcursul unui an în jur de 1,2 milioane de oameni mor în accidente rutiere în întreaga lume, lăsînd în urmă familii și comunități distruse.

Săptămînal, în Republica Moldova, circa cinci persoane decedează, iar altele 54 sunt traumatizate în urma accidentelor rutiere. Accidentele rutiere sunt killerul numărul unu al tinerilor cu vîrsta cuprinsă între 15-29 ani si cea de-a opta cauză principală de deces în rîndul tuturor oamenilor din întreaga lume.

Cauza principală a accidentelor rămîne a fi viteza neadecvată condițiilor rutiere, care a determinat decesul a 117 persoane și traumatizarea altor 703.

Accidentele rutiere costă majoritatea țărilor 3% din produsul lor intern brut. Efectul acestora asupra serviciilor de urgență ale căror activitate presupune să se confrunte zilnic cu consecințele accidentelor este, de asemenea, major.

Asigurarea securității rutiere presupune și o largă implicare în această cauză a societății întregi, a fiecărui cetățean, în scopul realizării programelor, multiplelor proiecte, care au o tangență clară cu realizarea statului de drept și a dezvoltării în general a societății. Numai împreună, cu participarea largă a întregii comunități, vom putea proteja cetățenii țării de la greșelile pe care le comit în desfășurarea traficului rutier, salvînd miile de vieți omenești.

Pentru a reduce numărul accidentelor rutiere, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) indică la un șir de măsuri:

  • limitarea vitezei în trafic
  • promovarea obligativităţii de a purta centura de siguranţă
  • purtarea obligatorie a căștii de protecţie în cazul bicicliştilor şi a motocicliştilor
  • crearea locurilor de joacă sigure pentru copii
  • educarea rutieră a copiilor
  • proiectarea unei infrastructuri mai sigure și încorporarea elementelor de siguranță rutieră în planificarea și exploatarea terenurilor, dar și a transportului
  • îmbunătățirea caracteristicilor de siguranță ale vehiculelor
  • îmbunătățirea îngrijirii post-accident pentru victimele accidentelor rutiere
  • stabilirea și aplicarea legilor referitoare la riscurile-cheie din traficul rutier

 

Ținem minte. Susținem. Acționăm pentru reducerea accidentelor rutiere.