• 7 iunie 2024
  • 195

Ziua Mondială fără Tutun – 31 mai

“Protejarea copiilor de indeferența industriei tutunului”

Ziua de 31 mai este declarată în toată lumea „Ziua Mondială fără Tutun”, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). În acest an, genericul zilei este Tutunul și sănătatea plămânilor și are drept scop conștientizarea de către populație a impactului negativ al consumului de tutun și al expunerii la fumul de țigară asupra sănătății plămânilor. În prezent, anual, la nivel mondial, peste 8 milioane de oameni mor din cauza fumatului, dintre care un milion - ca urmare a expunerii la fumul de ţigară.

Fumatul afectează sănătatea datorită substanțelor toxice, iritante și cancerigene pe care le conține fumul produs în urma arderii tutunului. Odată cu nicotina, un fumător inhalează aproximativ 4 mii de substanțe chimice, dintre care peste 45 conduc la apariția cancerului, iar alte 400 au diverse efecte toxice asupra organismului uman.

 

Potrivit statisticilor, cele mai multe persoane încep să fumeze la o vârstă foarte fragedă – 14 ani, mai mult de jumătate dintre fumători fac acest lucru înainte de această vârstă, iar 90% - până la împlinirea vârstei de 19 ani.

În Republica Moldova fumatul omoară 4700 de persoane anual. Peste 60% dintre acestea au vârstă aptă de muncă.

Tutunul amenință sănătatea oricărei ființe vii de pe Pământ, otrăvind zi de zi mediul înconjurător. Ciclul complet de cultivare, creștere, producție, consum și deșeuri de tutun otrăvește aerul, apa și întregul ecosistemul. Aceasta înseamnă 25 de milioane de tone metrice de deșeuri în fiecare an.

La nivel global, tutunul ucide peste 8 milioane de oameni în fiecare an, „alimentând” prevalența bolilor periculoase netransmisibile, cum sunt bolile cardiovasculare, bolile respiratorii cronice, cancerul, diabetul.

Tutunul este periculos sub orice formă de consum, afectând grav sănătatea plămânilor.

Fumatul dublează riscul dezvoltării tuberculozei și sporește numărul deceselor din cauza insuficienței respiratorii. Copiii expuși la fumul de tutun sunt mai predispuși să dezvolte astm bronșic și suferă mai frecvent de accese severe.

Fumatul reprezintă unul dintre factorii majori de risc pentru apariţia maladiilor cardiovasculare:

– o treime dintre decesele prin cardiopatie ischemică se datorează fumatului;

– fumătorii au risc de anevrism aortic de opt ori mai mare față de nefumători;

– fumatul conduce la creșterea, cu 50%, a riscului de accident vascular cerebral  la persoanele sub 65 de ani;

– femeile care fumează și utilizează contraceptive orale riscă, de 10 ori mai mult,  să dezvolte boli cardiovasculare.

Aproape toți fumătorii suferă de așa numita bronșita a fumătorilor care în majoritatea cazurilor duce la apariția unor afecțiuni cronice de plămîni. Conform datelor unor savanți din 100 de cazuri de TBC și cancer pulmonar 95 și 90, respectiv, revin fumătorilor.

Fumătorii de 13 ori mai des se îmbolnăvesc de angor pectoral, de12 ori mai des de infarct miocardic. Fiecare al șaptelea om, care fumează mulți ani la rînd suferă de afecțiuni vasculare ca endarterită obliterantă.

Se interzice fumatul femeilor gravide. Nicotina influiențează asupra embrionului care reține și tulbură dezvoltarea copilului cu mult înainte de nașterea lui. Fumatul duce la mărirea procentului morbidității premature. Se interzice fumatul în perioada alaptării copilului la sîn.

Una dintre problemele cu care se confruntă majoritatea celor care sunt pe drumul bun de a renunța la fumat, dar nu sunt încă convinși 100% - cautărea unei alternative.

Țigările electronice sunt la fel de dăunătoare, deoarece cercetările recente au arătat că fumul de țigară în combinaţie cu aerul formează compuși cancerigeni, așa-numitele nitrozamine, ce reprezintă, de fapt, un pericol și pentru nefumători, iar printre numeroasele substanțe nocive identificate, 46 s-au dovedit a fi cancerigene.

Legătura dintre fumat și cancer este demonstrată indiscutabil. Anual, în lume mor de cancer 5-6 milioane de oameni, un sfert din aceste decese fiind  cauzate de fumat.

La solicitarea Uniunii Europene, în anul 2016, în țara noastră a fost adoptată o lege severă anti-tutun, prin care se interzice fumatul în taxiuri, la locul de muncă, în transportul public, în restaurante, în parcuri sau în curțile spitalelor și ale școlilor. Persoanele care încalcă prevederile legii riscă amenzi de până la 8 mii de lei. De asemenea, a fost interzisă comercializarea țigărilor pentru minori şi, între orele 22:00-8:00, pentru adulţi.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a Republicii Moldova a creat o linie verde, сu numărul de telefon 080010001 pentru persoanele care necesită ajutor și doresc să renunțe la fumat și 080012300 - pentru a reclama cazurile de nerespectare a dreptului la un mediu liber de fumul de tutun în locurile publice. Apelurile  sunt efectuate gratuit.